Sertarul cu jucarii » September 9, 2014

Daily Archives: September 9, 2014

Nu te purta urat cu cei din jur

Ştii cât de greu este să fii tot timpul răutăcios? Nu este greu deloc! Dimpotrivă dacă încerci să laşi răutatea la o parte, atunci simţi că trăieşti, astfel dai sens emoţiilor care uneori te vor cuprinde, vei întâlni oameni noi, vei iubi oameni frumoşi şi care merită, dar înainte de toate, oamenii te vor vedea altfel. Nu trebuie să fii îngâmfată, poartă-te normal, fii amabilă şi vei vedea că şi lumea în care trăieşti se va schimba.

De multe ori punem vina pe valurile din viaţa noastră, pentru felul cum ne comportăm cu ceilalţi. Am ajuns la ideea că dacă nu ştii să te comporţi cu un suflet, cu un om care caută liniştite, cu un prieten care are nevoie de ajutor, rămâi singur. Nu scriu aceste rânduri pentru că m-a cuprins astenia de toamnă, o fac pentru că ştiu din experienţă cum este să-i tratezi pe toţi cu un aer de superficialitate. Majoritatea prietenelor mele, într-o oarecare măsură, făceau acest lucru.

Iar dacă eu nu mi-am pierdut credinţa că o să fie bine, nu o face nici tu, nu merită să te comporţi urât cu toată lumea doar pentru că ai fost o singură dată de o persoană sau zece neglijat. Poate alţii vor vorbi urât cu noi, alţii înafara faptului să ” judece” n-au învăţat altceva, dar chiar dacă ei fac asta, noi să-i lăsăm să le treacă efectul. Unii aşa sunt, ca un medicament care îl baga în guriţă şi are un efect negativ.

Reacţii adverse se numesc, dar nu e nici vina lor, la rândul lor au ajuns aşa pentru că au fost prea puţini băgaţi în seamă. Răzbunarea pentru unii e o cale de acces prioritară, nu ştiu cum să se exprime altcumva şi atunci trag şi bag în toată lumea. Nu-i corect, dar totuşi noi să ne purtăm frumos cu ei, pentru că nu se ştie niciodată când ne vine rândul şi ne dorim acelaşi lucru.

Regretele în general îşi au locul mult mai târziu, dar cum ziceam : E prea târziu ! Fii de treabă, vorbeşte frumos şi bucură-te în fiecare zi de tinereţea ta, de faptul că ai o viaţă şi că ai mai prins o zi în plus. E foarte important să ştii să iubeşti şi să te porţi frumos!

Published by:
Fără categorie

Frumusetile din Rhodos

Locuita din timpuri preistorice, Rhodos s­a dezvoltat rapid intr­un important centru financiar si cultural al lumii antice grecesti. Legendele spun ca aceasta insula a fost candva o fasie de pamant aruncata pe mare si oferita zeului Apolo, zeul Soare, acesta denumindo dupa fiica sa Rhodes. Zidurile vechii cetati se pot vedea si astazi in orasul nou cladit ce ii ofera un aspect medieval. Sit arheologic situat mai jos de Yalissos, Kamiros este un oras stat antic numai ruine acum, dar fermecator prin linistea si cosmopolitul sau.
 
Principala atractie este orasul vechi care are 11 porti de intrare, aici se poate admira pavajul in alb si negru, mozaicurile, ruinele vremurilor trecute si ruinele templelor lui Zeus, Apolo si Atena care merita vazute. Mai trebuie amintit ca, in Antichitate, in portul orasului se gasea Colosul, o statuie uriasa din bronz, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice, distrusa de un cutremur in anul 226 i. Hr. Pentru o vacanta antalya 2014 ati face bine sa va ganditi ca mai este si corfu oferte 2014 , parerea mea aveti de unde alege .
Published by: