Nu-mi amintesc ultima dată când am spus cuiva că sunt fericită. În schimb am putut să arăt asta. Eman fericire în jurul meu, dar în trecut nu am fost așa. M-am integrat rapid în online și am rămas acolo indiferent dacă mi-a fost rău. Am uitat complet că oamenii pe care îi poți cunoaște în online, ți poți face prieteni ușor în offline. Eu n-am știut asta. Sau cel puțin nu am vrut să știu. Am cunoscut oameni pe care mi i-am dorit în preajma mea, dar parcă dacă stau să mă gândesc mai bine nu m-au dorit ei pe mine.
Am rămas în schimb cu sentimente aprige pentru ei. Îi uram atât de mult, îmi era atât de frică de mine, că poate din cauza unei furii aș putea să mă transform în ceea ce nu doream de fapt. Nu știu să explic dacă mă puteam controla exact. Eram stresată, părinții mei îmi spuneau că viața mea se limitează doar la prietenii din online, iar în offline voi fi mereu singură. Vorbele astea m-au rănit în orgoliu profund. N-am crezut că proprii mei părinți or să ajungă să-mi zică că nu sunt aptă de a avea niște prieteni loiali care să-mi acorde acea liniște și siguranță pe care o căutăm cu toții în fiecare comunitate în care intrăm cu drag.
N-am întâlnit comunități care să-mi fie adevărați prieteni. N-am avut niciodată până acum un prieten din online căruia să-i spun dezamăgirile mele, tristețea sufletului meu și faptul că mă simt stresată, singură, nesigură pe mine, în orice moment al zilei. N-am avut! Am fost într-un timp foarte furioasă! Eram dezamăgită, singură, nu mă simțeam iubită și lucrurile astea nu îmi faceau bine. Nu aveam prieteni care să mă înțeleagă cu adevărat atunci când aveam neapărat o problemă. Tristețea, furia și necazurile care mi-au făcut de multe ori viața un chin m-au făcut de multe ori mai puternică.
Înainte de toate aceste sentimente, nu prea pot face față comunităților care nu mă înțeleg din cauza nervilor. Am momente care dacă nu mă înțelege nimeni, încep ca nervii să-mi inunde mintea mai repede decât aș vrea. Nu sunt o persoană nervoasă, doar că mă enervează să nu găsesc ceea ce îmi doresc în acele comunități, în acele familii, care promit totul și nu fac nimic. Pot să-mi controlez furia, frica și nesiguranța pot fi diminuate dacă am lângă mine oameni frumoși, cu trăiri frumoase și sentimente deschise, să fie ca și cum ar fi niște cărți deschise și lăsate să le citesc doar de mine și de membrii comunități. Asta îmi doresc.
Am reușit să mă educ, am reușit să îmi opresc emoțiile negative printr-o simplă comunitate care mi-a oferit emoții constructive, emoții care m-au făcut să plâng. Lucrurile frumoase se pot întâmpla și fără să vrei. Nu trebuie decât să-ți dorești și să speri că acolo undeva cineva va avea grija ca dorința să-ți fie împlinită. Pentru asta trăiesc, trăiesc să las emoțiile negative în trecut și să zâmbesc ușurată la viitorul care vine și mă așteaptă. Îmi doresc să trăiesc fericită și să iubesc oameni, care la rândul lor să mă iubească și ei.
Poate asta este arta unei comunități. Să iubești, să înțelegi emoțiile și trăirile celuilalt dar să te gândești că viața e frumoasă datorită comunităților. Și uneori stau și mă gândesc și cred că viața e frumoasă datorită celor care au realizat Komunomo. O platformă de socializare atipică, dar care m-a ajutat să mă regăsesc. Acum părinții mei nu îmi mai spun că sunt singură și fără prieteni. Am prieteni din online care îmi sunt aproape strâns în offline.
Se poate dacă vrei! Dacă vrei să socializezi, să-ți lași emoțiile în urmă și să trăiești clipe de prietenie, clipe de neuitat, aderă la comunitate. Comunitatea dă viață, speranță și prieteni noi.
este imposibil se separi emotiile negative in trecut si sa le permiti numai celor pozitive in viitor, le avem pe toate in orice moment iar gestionarea lor corecta, exprimarea lor la timp, ne fac sa pastram starea de bine cat mai mult timp.
Nu le poți separa, dar o asemănare între ele există. Nu știm niciodată ce ne rezervă viitorul, dar dacă îți alegi corect comunitățile, nu faci decât să previi acele emoții care îți displac.