Dacă ar fi existat Carmine Shoes pentru Cenuşărească, nu ar mai fi fost atâta dramă. Nu ar mai fi fost săracă de pantofi, şi ar fi avut ca noi cum suntem acum. Uneori şi eu mă consider o cenuşăreasă, şi mă gândesc încă plăcut atunci când ştiu că am întâlnit pe cineva care mă iubeşte exact aşa cum sunt, cu obsesiile mele pentru pantofi. Noi oamenii suntem diferiţi, dar de multe ori ne dorim aceleaşi lucruri. Cu Cenuşărească povestea nu a fost simplă, pentru că în fond şi în centrul atenţiei a fost pantoful de sticlă purtat. În 2016, femeile nu se mai stresează de unde să şi achiziţioneze, pentru că Carmine Shoes pentru ele este totul. Aşa cum este şi pentru mine, de altfel. Dar cine este oare Carmine Shoes?