Când l-am cunoscut pe Ionuț, nu m-am gândit că va fi unul dintre copiii ce îmi va copleși inima cu sinceritatea lui. Nu avea părinți, se considera orfan chiar dacă era îngrijit de o rudă mai îndepărtată de-a mamei sale. Copil cu o viață grea. Părinții i-au murit acum mult timp într-un accident de mașină în apropiere de granița cu România, e posibil ca mulți dintre voi să știți despre cine vorbesc. În ciuda greutăților parcurse în viață, singura lui supărare a fost că unde a locuit nu s-a simțit deloc ca şi acasă. E și normal, fiecare copil își vrea prima lui casă. O casă formată din tată și mamă.