Cum am reușit să fac o astfel de afirmație?

Sunt genul de om care i-a plăcut să trăiască singur la un moment dat fără să spună nimănui nimic. Fără să am acces la internet, eram fericită pe-atunci. Singurul lucru care îmi lipsea era faptul că nu aveam prieteni, nu aveam o comunitate de oameni care să mă facă să mă simt cu adevărat specială, ca să contez pentru ei și să îmi las sufletul umbrit de singurătate, deoparte.

Nu, atunci nu aveam așa ceva. Începusem la un moment dat să îmi creez comunități care mai de care mai aspectuoase, ca să caut ceea ce îmi doream. Dar mi s-a întâmplat să dau greș de fiecare dată, așa că am ales să mă exilez de comunitățile în care nu găseam nimic și mă bucuram pentru fiecare prieten și nou cunoscut din offline.

Cât despre online, prietenii, cunoștințele, membrii grupurilor și comunităților, erau un semn de întrebare pentru mine. Mă tot gândisem ce să fac, ce să învârt, cum să mă comport, să ader la o comunitate care să-mi ofere puțină liniștite, prietenie, care să mă ajute atunci când am o problemă și nu am pe nimeni căruia să-mi spun durerile, dar care să fie și acolo, online, pentru mine ca să-i mulțumesc pentru ajutorul acordat.

Hi5…

Această rețea de socializare mi-a oferit privejul de a mă împrietenii cu internetul mai mult ca niciodată. N-am adorat niciodată mirc-ul, n-am fost niciodată adepta altor rețele, ci doar a celebrei rețele de socializare hi5, care era un trend pe atunci. Poate că am greșit. M-am bazat prea mult pe ceea ce îmi putea oferi această rețea. Credeam că dacă cerșesc five-uri și mă dau mare la colegii din offline că am mii de vizualizări la profil, voi fi o tipă apreciată atât în online cât și în offline. Ce-i drept nici măcar nu știam care e diferența dintre comunitate și o rețea de socializare.

Țin minte doar că, dacă aveam nevoie de cineva care să stea cu mine la povești, trebuia să dau five-urile înapoi, trebuia să dau comentarii la fotografii, ca apoi, după ce ne-am împrietenit pe hi5 să fim prieteni și pe chat. Nu m-am ales cu nimic de acolo. Am rămas doar cu gustul amar al five-urilor, pe care le-am strâns cu tot dragul crezând că voi avea parte de o comunitate care să-mi transmită ceva, care să mă ajute la nevoie și care să mă sfătuiască. În plus, îmi doream prieteni în online pentru că îmi doream să intru în comunități din care să învăț lucruri noi, dar n-am avut șansa asta, și probabil că atunci a fost prima dată când am încercat și am eșuat.

Facebook…

Între timp, a apărut și rețea de socializare, care în momentul actual este la modă. Mi-am tot dorit să-mi fac cont de prin 2007, dar n-am reușit decât prin 2009, și m-am mulțumit așa. Anii următori a apărut și facebook-ul, care a promis multora că va fi singura rețea de socializare, o rețea care se va comporta ca o comunitate și totuși asta a fost o minciună. Facebook-ul nu este o comunitate pentru mine, facebook-ul este locul unde mă promovez, locul unde discut cu oameni noi, care dacă mă văd pe stradă nici măcar nu mă salută.

Dar nu asta e important. Am încercat să-mi creez eu grupuri care să îmi ofere acea comunitate pe care mi-o doream, am creat Cercul Blogurilor, unde toți bloggerii care își postează articolele să înțeleagă faptul că putem povesti. Că putem fi o comunitate care să se ajute cu sfaturi reciproc, care să înțeleagă nevoile noastre și care să ne fie sprijin. La început a fost așa un timp, nu era un articol care să nu fie comentat și dezbătut. Asta mă făcea să cred că am ajuns acolo unde mi-am dorit.

Dar din nou, între timp oamenii s-au săturat să dea sfaturi gratis și să fim prieteni așa că au renunțat. Suntem o comunitate de câteva mii de bloggeri, postăm pe zi câte 100 de articole maxim și le aprob fără nicio problemă, și chiar dacă eu comentez la subiect și pe text, nu mi se mai răspunde. Un grup care și-a atins ținta la început și acum și-a pierdut din aromă. Păcat, nu așa voiam să iasă.  În schimb facebook-ul nu e o comunitate, este o rețea de socializare care de multe ori nu ajută la nimic.

A apărut SuperBlog…

Când am auzit eu de SuperBlog prima dată, era în 2012. Aveam blog de câțiva ani, dar nu știam exact ce să fac cu el. Îmi scriam inepțiile personale, îmi scriam lucrurile care pe mine mă făceau fericită atunci și am încercat și varianta asta. Văzusem că SuperBlog dăruiește prieteni, premii și o comunitate care să fie numai și numai a noastră. Mi-am zis că merită să încerc. Mi-a oferit câte puțin din fiecare. Am prietene atât în online cât și în offline care le-am cunoscut la SuperBlog, chiar dacă m-am retras în 2012 pentru faptul că pentru mine era prea greu, mi-au rămas prieteniile legate și faptul că conversam încă cu cei care și-au menținut scopul de ne dărui o comunitate, era pentru mine ceva nou.

M-am întâlnit în viață cu mai multe astfel de competiții, dar nici una nu a oferit un grup în care toți cei înscriși să discutăm fără nicio problemă, să ne spunem off-urile și să fim ajutați la nevoie. M-am reîntors în această comunitate în 2014, și sunt fericită, mă simt foarte bine în această comunitate, mi-a oferit ceea ce am căutat, dar păcat că se va termina competiția curând, și sunt constrânsă să caut din nou ceva nou pentru mine. Prin intermediul acestei comunități de oameni am cunoscut mai multe aspecte din ale blogging-ului și le-am aplicat, așa am reușit să ajung unde sunt acum.

Mi-am creat o comunitate de cititori…

Avusesem o idee și un proiect nou, prin care să-mi clădesc cât de cât blogul. Mi-am creat o comunitate de oameni micuță care știu că în orice circumstanțe ei mă citesc atunci când îmi postez articolul. Ei sunt ceea ce reprezintă pentru mine o comunitate. Niște oameni care mă susțin sau mă dezaprobă atunci când îmi impun punctul de vedere și au și ei ceva de zis. Sunt de acord cu astfel de oameni. Am o comunitate de 2000 de persoane și îmi este de ajuns. Am ajuns să îi cunosc pe fiecare în parte, indiferent dacă am făcut-o în online sau în offline.. dar am o micuță comunitate, care de fapt este comunitate blogului, pentru că dacă nu va mai exista cândva blogul, și ei vor dispărea. Păcat… nici așa nu voiam să fie.

Ce-mi doream și am găsit…

Mi-am dorit o comunitate în care să povestesc ce vreau, când vreau și cum vreau, în limita bunului simț. Știu că lumea e super conectată la internet, printre care și eu am devenit fooooarte obsedată de această lume. Pentru că am căutat, în sfârșit am găsit. Am găsit comunități în offline care m-au făcut foarte fericită, dar am găsit și multe alte comunități în online, de exemplu era o comunitate în care eram doar haistyliști și am rămas cu foarte mulți prieteni de acolo.

Am în momentul actual 3400 de prieteni pe facebook, dintre care 2000 dintre ei îmi sunt prieteni apropiați. Toți mi-au dat add datorită comunităților în care intram. Peste ani am legat noi conferințe, noi relații care ne-au făcut să fim o echipă de oameni cu principii. Mă simt bine cu ei și nu mai sunt o persoană singuratică. Sunt o persoană activă, care iubește viața, care e dornică de a învăța lucruri noi și care își dorește ca prietenii virtuali să-i devină toți prieteni. Chiar dacă este imposibil, mi-ar place să fiu prietena cu mii și sute de oameni. Îmi pasă de prietenii mei și lor le pasă de mine.

Poate că nu sunt eu cea mai bună prietenă pentru ei, dar sunt o persoană care poate iubi un om dincolo de limite. Iubesc sincer și le doresc tuturor o viață frumoasă alături de partenerii lor și în plus le mulțumesc pentru miile de lucruri pe care le-am învățat de la ei. Sunt un om câștigat. Nu-mi este frică să socializez. Dar asta nu înseamnă că nu îmi mai caut prieteni.

Cine a zis că omul fără prieteni este un om sărac, a zis bine. Eu vreau mulți prieteni, vreau încă o comunitate, în care să am dreptul să vorbesc, să conviețuiesc pe teme diferite și să fim aproape unul de altul. Pentru mine o comunitate înseamnă șansa la noi prieteni, înseamnă viață, bucurie, fericire și cunoaștere de oameni noi. Dacă și voi aveți aceleași principii, dacă și voi vă doriți același lucru ca mine și vreți să vă cunoască și să cunoașteți mai mulți oameni frumoși, vă invit cu drag într-o nouă comunitate Komunomo, o comunitate în care să fim prieteni cu toții, să contribuim și să ne iubim.

Haideți să fim o comunitate! Comunitatea ne dă viață, speranță și prieteni noi. Voi ce părere aveți?

Articolul participă la SuperBlog 2014, o probă în cadrul unei comunități care îți este aproape în online cât și în offline.