Pentru ca este dreptul oricarui copil sa nu creasca cu ideea ca oricine îi cere astfel de gesturi, trebuie să primească un răspuns afirmativ. E dreptul copilului tău să nu pupe persoanele de care nu este legat emoțional. Să nu îmbrățișeze toate rudele de gradul al 18-lea. Să nu zâmbească înapoi străinilor care nu-i inspiră încredere și despre care nu știe nimic. E mai bine să creadă tanti Vasilica, de la etajul 7, că fiică-ta nu este educată corespunzător sau că este o sălbatică, decât să crească cea mică și să creadă că nu are dreptul să spună NU. Copilul tău, că e fată sau băiat, trebuie să fie conștient de mic, de foarte mic, că deține controlul asupra propriului său corp. Că gesturile de afecțiune nu se oferă oricui le cere. Că nu trebuie să renunțe la spațiul personal.
Și da, culmea, eu m-am gândit la toți străinii de mai sus, după ce eu, mă-sa, făceam cumva copilul să ma pupe, când copilul nu voia absolut deloc. Sună urât, dar o manipulam cumva involuntar, într-o încercare stupidă de a primi puțină afecțiune, în joacă. Mi s-a aprins beculețul într-o zi și m-am oprit. Îi mai zic, din când în când: Îmi dai și mie un pupic? Dacă îmi dă, mă bucur. Dacă nu îmi dă, nu-i bai. O să îmi dea mai târziu, când simte ea nevoia. Citeste acum continuarea pe https://thelittlegang.ro