Nu știu nici eu de ce am înscris acest blog la un astfel de concurs, o astfel de conferință pentru a se promova blogging-ul medieșean, dar care până la urmă, eu nu pot să zic că acest blog transmite ceva ieșit din comun. Sunt mândră de munca mea, nu m-am înscris ca să fiu premiată cu ceva anume, m-am înscris să cunosc oameni, asta contează în ziua de azi. Dacă un mediu ca blogging-ul poate lega prietenii de durată așa cum face țigara, atunci cred că această încriere îmi va fi f de folos. Dacă pe lângă oamenii noi pe care îi voi cunoaște, voi mai fi și apreciată… înseamnă că voi fi la fel de câștigată ca cel care va câștiga un premiu.
Citeşte mai mult
De interes public superbitatile mele Cum am scapat de un ten batranicios
Pentru început e bine să precizez că de când mă știu, aveam un ten foarte sensibil. Am început de tânără să mă confrunt cu probleme ale tenului, care mai de care mai pronunțate, dar cea mai mare eroare a vieții, a fost să nasc și să rămân cu riduri, fără să știu că exista o soluție.
M-am stresat, cu timpul bineînțeles că ridurile nu se opreau să apară. Am început de la depigmentări ușoare, pe urmă se vedea cum tenul meu devenea din ce în ce mai bătrânicios, dar credeți-mă chiar nu știam ce să mai fac. Am încercat tot felul de creme, tot felul de soluții care nu mi-au făcut decât să-mi agraveze mai tare situația.
N-am să uit niciodată când mi-a crescut copilul, eu eram foarte mândră de el, îmi plăcea să îl duc la grădiniță frumușel de mânuță, așa cum fac toate mamele de fapt. Eu nu știam nimic. Nu știam de ce fiul meu nu mă mai pupă. Nu știam de ce mă evita și nu mă prea băga în seamă, dar în mintea lui totul avea un rost. Eram o mamă cu un ten sensibil, cu un ten bătrânicios ci totuși eram tânără.
superbitatile mele Prin parfum mi-am cunoscut iubirea
L-am cunoscut pe El într-o parfumerie. Un om elegant, șarmant, zâmbăreț și parfumat. Un bărbat care te făcea să rămâi cu gura deschisă dar îți rămânea întipărită în suflet, privirea lui angelică. A fost pentru prima dată când eu am simțit exact ceea ce numesc unii „senzația unor parfumuri originale„. Nu-mi este rușine, nu mai întâlnisem încă niciun bărbat înainte de el, care să mă facă să mă uit atentă la toate detaliile.

Nu știam exact ce rol are El în parfumeria respectivă, dar eram interesată să aflu. Mă gândeam să-l întreb care este parfumul pe care îl folosește. Mi-ar fi plăcut și mie să am un bărbat care să miroasă așa. Citeşte mai mult
De interes public Mulțumiri pentru grafică, Monicăi Brașovean
De foarte puține ori mi s-a întâmplat ca eu să am nevoie de ajutorul altcuiva. Dar uite că, dintr-o greșeală, dintr-o chestie neplanificată, am cunoscut-o pe Monica Brașovean. O tipă interesantă la prima vedere virtual, dar fără să știu că e atât de pricepută, auzisem de pe surse că ea face grafică unui amic din online pentru un site, am zis să o contactez și eu în speranța că aș fi curioasă doar să-i știu prețurile.
Tipii cu grafica care îmi mai editau grafica site-urilor nu aveau prețuri pentru mine, dar am observat că îmi făceau accesorii de nimic și bannere care nici măcar nu aveau logică. În schimb, tipa această mi-a făcut un logo, un banner sau cum ați vrea voi să-i spuneți, mi l-a făcut exact așa cum sunt eu.
De interes public Ce mănânca pisica ta? Informează-te gratis!
Ştiu că poate sună ciudat titlul articolului. Dar nu asta contează. În mare parte eu sunt curioasă de ceea ce mănâncă pisica ta. Sunt curioasă dacă ai un animal pretenţios, mofturos, cochet şi înteligent, pentru că eu tocmai ce am făcut o listă cu 3 tipuri de pisic pe care le-am avut şi mâncau doar ceea ce vroiau ele. Nu au fost pisici fiţoase, au fost şi sunt pisici de rasă, astfel au nevoie de hrana adecvată rasei lor.
1. Pisica Persană mâncăcioasă
Această pisică este una dintre cele mai multe pisicu cu o faţă drăguţă. Această pisică are o musculatură tonifiată, bună de făcut abdomene în cazul în care îi dai să mânânce prea mult. Îi plac mâncărurile fine, dar e obişuită să mănânce numai royal canin exigent. Sunt pisici drăgălaşe, bune de ţinut la casa omului, dacă ştii de unde să le comanzi această mâncare o să ai cea mai fericită pisicuţă, care va toarce tot timpul atunci când vei pune mâna pe ea.
superbitatile mele Susţin Strada Ficţiunii intens circulată
Susţin colecţia Strada Ficţiunii! Oare de ce? Nu sunt deloc confuză. Diferenţa este că eu cred în ceva. Cred în această colecţie, cred că autorii români chiar dacă uneori nu-i susţine nimeni, ei pot scrie opere mai frumoase decât biografiile multora din alte ţări. Iubesc România, îmi iubesc ţara, şi susţin cu tărie colecţia Strada Ficţiunii. Citeşte mai mult
superbitatile mele O vacanta speciala, fara limite
1.Cum a fost în Dubai, sejur de 7 nopţi?
Anul trecut pe vremea asta eram în Dubai. Ştiu că a trecut foarte mult timp, dar tot vreau să vă povestesc experienţele mele, ceea ce am trăit acolo, momente care m-au făcut să tresar de fericire, dar am cunoscut foarte mulţi oameni care au dat dovadă că se ştiu comporta excepţional cu turiştii. Ce vreau eu să spun că în afara faptului că mi-am creat câţiva prieteni, am cunoscut obiceiuri noi. Am plecat şi am revenit acasă cu avionul, am stat 7 zile, iar pentru o săptămână de vacanţă costurile nu au fost mari, au fost chiar mai mici faţă de cum îmi inchipuisem eu acasă.
superbitatile mele Yaris in orasul tau! Nu il lasa sa scape
Îmi plac mult maşinile. Îmi place să văd atunci când se lansează ceva nou, îmi place să probez, să testez maşinile noi iar pentru asta am aplicat să mă înscriu în concurs. Un concurs cu reportaje foto, materiale video, dedicate tuturor iubitorilor de maşini, aşa ca mine. Poate mulţi vă veţi întreba cum am avut acest prilej, nu a fost simplu dar nici greu, acest concurs vă dă şansa să testaţi noua maşină Yaris, de la Toyota. O maşină care te va cuceri prin simplitatea ei dar şi prin detaliile tehnice, unde să fiu sinceră, în general, bărbaţii iubesc caii putere la o maşină.
superbitatile mele Protejati-va sanatatea cu o asigurare medicala internationala
Oare de ce?
N-am cuvinte să descriu cât de mult înseamnă sănătatea pentru mine. Dar sunt foarte convinsă că după acest articol, măcar un micuţ semn de avertizare, vă va aduce aminte că cea mai preţioasă comoară din univers este sănătatea. Mulţi o avem, dar nu o grijim. Alţii tânjesc după ea, iar dacă ar avea-o ar da ani din viaţă, să mai fie doar o zi aşa cum erau odată, înainte să se imbolnăvească.
Voi chiar nu sunteţi conştienţi? Ştiţi ce înseamnă să rămâneţi cu răni în suflet, cu răni fizice, cu boli care vă nimicesc viaţa pentru un singur lucru uitat, care trebuia făcut şi pe urmă puteaţi sta liniştiţi? Nu ştiţi! Sunt sigură că habar n-aveţi cum este să pierdeţi oameni dragi, oameni care n-au avut dreptul la informaţie şi nu e vina lor, e vina celor care totuşi ştiau că o singură metodă le poate asigura sănătatea şi n-au aplicat-o. Vedeţi? Eu de aceşti oameni sunt dezamăgită complet. Îmi este scârbă să mă gândesc la ei. N-au ştiut să fie acolo cu un sfat atunci când persoanele dragi de lângă ei plecau în străinătate şi s-ar fi putut să nu mai vină sănătoase.
superbitatile mele Prosoapele de hartie ne protejeaza de microbi
În trecut…
Într-un timp, obişnuiam ca atunci când mă aflam într-un mall să îmi usuc mâinile doar cu uscătorul de mâini pentru că eu credeam că aşa e mai practic şi mai rapid. Mi s-a întâmplat în schimb, într-o duminică să ajung la gară după neamurile care veneau în vizită, şi ce să vă zic că toaleta din gară era foarte utilă, aveau chiar şi uscător de păr .. dar bineînţeles era toaleta ceferiştilor, eu având o prietenă şi ea lăsându-mă la toaleta lor privată, ca să nu mă aleg cu microbii şi infecţiile din toaletele publice.
