O vacanta speciala, fara limite

Comment

superbitatile mele

1.Cum a fost în Dubai, sejur de 7 nopţi?

Anul trecut pe vremea asta eram în Dubai. Ştiu că a trecut foarte mult timp, dar tot vreau să vă povestesc experienţele mele, ceea ce am trăit acolo, momente care m-au făcut să tresar de fericire, dar am cunoscut foarte mulţi oameni care au dat dovadă că se ştiu comporta excepţional cu turiştii. Ce vreau eu să spun că în afara faptului că mi-am creat câţiva prieteni, am cunoscut obiceiuri noi. Am plecat şi am revenit acasă cu avionul, am stat 7 zile, iar pentru o săptămână de vacanţă costurile nu au fost mari, au fost chiar mai mici faţă de cum îmi inchipuisem eu acasă.

Am văzut hotel Burj-Al-Arab, un hotel care m-a lăsat cu guriţa căscată. N-am crezut niciodată că voi vedea atâtea restaurante frumoase, nici măcar nu mi-am imaginat că voi dormi în acel hotel, dar soarta aşa a vrut să fie, şi a vrut bine. Nu vreau să mă laud cu ceea ce am mâncat, pe unde m-am plimbat sau pe cine am cunoscut, vreau doar să vă spun că ceea ce am văzut în Dubai pentru mine a rămas chiar şi după un an, fiecare amănunt, întipărit în minte. Nu ştiu, eu am mai văzut oameni, dar niciodată nu cred că am mai văzut oameni care îşi doresc cu ardoare să cunoască oameni noi, oameni care sunt acolo atunci când ai nevoie de un detaliu, de un amănunt oricât de mic ar fi, ei sunt prezenţi.

În incercarea că o să înţelegeţi perfect ceea ce vreau să transmit, vreau să vă spun că acest grup de oameni îl cunoscusem înainte cu o oră de a face poza. Un grup de oameni care mie mi-au arătat ceea ce înseamnă Dubai pentru ei, dar n-am să uit să mulţumesc responsabililor care m-au trimis să muncesc într-o destinaţie turistică.

Ce am mâncat bun?

Mi-a plăcut foarte mult mâncarea, n-am mâncat nimic ieşit din comun, dar clătitele făcute rulouri cu rucola şi porumb m-au dat efectiv pe spate. Cartofii prăjiţi parcă aveau un alt gust, probabil acest lucru se datora şi faptului că eram într-o vacanţă specială şi era corect să mi se pară aşa. Am fost surprinsă plăcut să-mi găsesc poza în arhivă, pentru că e esenţial ca atunci când te duci în vacanţă să ai grijă ce-ţi comanzi. Bine, nu că nu sună interesant să mănânci creveţi, dar nu se ştie dacă îţi vor place, aşa că mai bine, eu îţi sugerez să încerci gusturi culinare noi, de exemplu crochetele din pui din fotografia mea au fost foarte gustoase, şi am rămas cu impresia că arabii chiar gătesc bine. Chiar şi sucul a fost gustos! Ideea e că nu-mi era foame ca să laud atât mâncarea, dar pentru mine e importantă şi alimentaţia.

Ce am vizitat?

  1. Burj Khalifa, în momentul în care urci în cea mai înaltă clădire din lume, nu îţi mai doreşti să vezi altceva, decât să rămâi aţintit cu ochii la imensa panoramă superbă, aşa ceva nu vezi tot timpul.
  2. Bazarul, un loc în care mie mi-a făcut plăcere să mă duc. Cu toate că se află în Deira, este singurul loc care îţi sugerează că oraşul face parte din Orientul Apropiat. Plin de mirodenii şi aur, ai cu ce să-ţi limpezeşti ochii fără nicio problemă.
  3. Fântâniile dansatoare, un loc frumos, care este aşezat în apropiere de Burj Khalifa, mai în apropiere de Dubai Mall, stau aşezate fântâniile care m-au lăsat să admir jocul de sunete, de lumini şi peisajul pe care ele voiau să-l transmită. Mi-a plăcut!
  4. Eu am fost acolo în interes de serviciu dar în acel sejur de 7 zile, 5 zile am avut timp să mă odihnesc şi să experimentez, iar la câţi prieteni am cunoscut, am mai mers odată, în ianurie 2014. Această ţară m-a satisfăcut!

2.Cum a fost în SUA?

Păi aici trebuie să îmi aduc mai bine aminte detaliile. Această vacanţă a avut loc pe vremea când eram încă studentă. Am avut şansa să vizitez această ţară prin programul work and traveluite aşa am avut parte tot de vacanţe speciale. Am văzut locuri, lucruri şi oameni pe care îi vedeam numai în filme. Oricât de frumoase mi s-au părut alte ţări, niciuna nu va întrece America. Este o ţară în care ai acces la tot ceea ce îţi doreşti.

Pentru mine America a fost un vis. Work and Travel în America, mi-a fost soluţia. A fost cea mai uşoară cale pentru mine, ţin minte că m-am dus pentru că îmi doream un job, voiam să îmi câştig bani încât să-mi pot cumpăra ţoale, gadgeturi şi să privesc viaţa cu alţi ochi, credeam că n-o să am clipe grele, dar ca orice om greşesc, nu am putut să fiu perfectă, singurul lucru care l-a deranjat pe angajatorul meu era că nu reuşisem să vorbesc bine engleză. Nu pentru că nu ştiam, ci pentru că mă intimida de îmi veneau să-mi scot pantofii din picioare şi să o iau la fugă printre copaci.

Poate nu a fost o vacanţă exotică! Dar pentru mine a fost locul unde m-am distrat cel mai bine, a fost locul unde prietenii mi-au oferit toate cele demne de nişte prieteni adevăraţi, am vizitat locuri şi oraşe ca New York,  MET-ul, Statuia Libertăţii, Opera Metropolitană, dar şi Wall Street-ul sunt printre principalele atractii turistice care nu ar trebui să le pierzi, indiferent dacă eşti student sau nu. 

Mă gândesc că e greu în România să mergi în vacanţă, iar atunci când se întâmplă să realizezi o astfel de vacanţă, o vacanţă specială, un sejur exotic, o destinaţie specială, se întâmplă să cauţi zile, chiar luni de zile, cele mai bune oferte turistice, dar  să ştii şi tu, dacă te duci ca student la muncă, distracţie, la cunoaşterea noului, vreau să îţi precizez că după câteva luni de muncă îţi vei permite mai multe vacante speciale din trei în trei luni. Pentru că acolo aşa este salariul, aşa este ţara, aşa sunt oamenii, vei vedea după un timp că parcă toţi tinerii de acolo vor acelaşi lucru ca tine. Să muncească, să traiască, să fie respectaţi şi să iubească.

statuia libertatii

Eu acolo am cunoscut omul pe care l-am iubit pentru prima dată, a promis să mă iubească în stilul lui, ne înţelegeam, dar a trebuit să plec, din cele patru luni pe care le-am trăit acolo, el a fost prezent în viaţa mea din prima săptămână. Era chiar şeful meu. Ideea e că eram singură, studentă, conştiincioasă, şi harnică la muncă. Am călătorit, am muncit şi am vizitat, dar el mi-a fost alături. Cred că singura părere de rău pe care o am acum este că a fost vina mea. Am venit acasă să-mi termin facultatea, iar el supărându-se că am plecat, s-a retras din program iar eu nu am mai avut şansa să ajung la el niciodată.

Dar viaţa mi-a oferit şansa, şi v-o oferă şi vouă, CND Turism – Vacanțe Speciale, are încă programul activ. Atât ei cât şi eu vă pot spune că e bestial în SUA.  Te-ai gândit când vrei să pleci? Nu se merită să rămâi acasă! Călătoreşte, iubeşte şi munceşte! Asta este calea spre succes ..

Articol scris pentru competiţia SuperBlog2014, proba cu numărul #11. Pozele sunt personale!

3489 Total Views 1 Views Today

Comments

comments

Author: Aniela Deby

Lasa un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.