Daca n-ar fi existat epilatorul, corpul meu ar fi fost plin de marar

2 Replies

superbitatile mele

Dacă n-ar fi existat epilatorul, aş fi avut un corp plin de mărar. Mă refer că nu cred că m-aş fi epilat cu altceva. N-aş fi suportat să-mi văd părul pe picioare în fiecare zi, cred că nici n-aş mai fi purtat fustiţă toată vara, sau cel mai bine zis cred că n-aş mai fi ieşit afară din casă. Uneori e mai bine să stai ascuns în locul tău dacă nu eşti vrednică să ieşi în lume. Părul pe un corp, poate să fie un oarecare corp, că dacă vrei să fii îngrijită nu e nevoie să fii 90-60-90, nu trebuie să fii frumoasă ca tipele din reviste, trebuie doar să ai puţin respect pentru tine pentru că un corp îngrijit înseamnă un corp epilat 100%.

Slavă Domnului că s-au inventat epilatoarele.Datorită epilatoarelor eu nu mă încadrez în categoria păroaselor.Am epilator şi ştiu că fiecare epilator în parte oferă câte un beneficiu, depinde doar de ceea ce vă place sau ceea ce vă face să vă simţiţi bine. Eu am testat foarte multe mijloace de epilat. Am început cu ceară de epilat, începând de la încălzire în kit-urile speciale lor, m-am obişnuit să le folosesc constant. Pe urmă din cauză că îmi doream să-mi dispară mai repede părul de pe braţe, de pe antebraţe, voiam o epilare frumoasă şi definitivă pe lângă linia bikinilor, am vrut ca picioarele mele să aibă o epilare definitivă că nu mai suportam să le văd pline de păr, şi pentru ca soţul meu să nu se mai chinuie atâta cu rasul pe piept şi pe spate, am ales să aleg un epilator care să ne ajute pe amândoi, pentru că şi el ca toţi bărbaţii are nevoie să se epileze pe spate şi pe piept. Dar cum? Doar eu să mă epilez? Şi el are nevoie de epilare. Pentru că eu nu cred că vouă v-ar place ca bărbaţii voştri să se pună păroşi lângă voi în pat. Asta e exclus. Cel puţin pentru mine.

bronzare

Să vorbim despre epilatorul care rade tot mărarul în câteva minute. Atunci când zic mărar … mă refer la păr. Epilatorul pe care l-am ales se numeşte Silkn Glide- epilator ipl. Este primul epilator fără consumabile, are 50.000 de impulsuri care se manifestă cu un impuls pe secundă. Acesta este primul epilator care mi-a oferit epilarea pentru tot restul vieţii. Pentru mine a fost prima dată când am folosit un epilator cu lumină pulsată HPL, ştiţi că ziceam că doar nu are consumabile. Mi-a plăcut pentru că acest epilator mi-a permis epilarea prin alunecare. Nu e ca celelalte epilatoare care mă enervau că nu ştiam să le poziţionez corect. Cu acesta în schimb, m-am descurcat perfect.

epilare definitiva

M-am epilat pe tot corpul în timp record. Pe braţe mi-a luat două minute, pe antebraţe şase minute, pe linia bikinilor tot şaşe minute şi pe picioare doar şaisprezece minute. Pentru mine este un adevărat record. Nu pot să uit zilele când stăteam câte trei ore să mă epilez. Acum sunt şi mulţumită şi fericită. Nu mai am un gram de păr pe corp. Înainte să-l cumpăr să ştiţi că m-am documentat despre el. Am văzut că a fost recomandat de medici. Atunci mi-am zis: Gata! Acesta e al meu.

epilare silkn glide ipl

Să ştiţi că este perfect pentru acasă. Se poate utiliza atât de comod că nici nu îţi închipui.Te poţi epila chiar şi-n zona inghinală. Nu doare, nu păţeşti absolut nimic, dimpotrivă o să ai un şoc, o să vezi că nu o să-ţi mai crească deloc părul pentru că .. sper să nu fi uitat, tocmai te-ai epilat definitiv. Este un epilator ideal pentru zonele delicate ale corpului. Eu sunt foarte fericită pentru că mi-am achiziţionat un astfel de epilator care mi-a oferit mie şi iubitului meu epilarea definitivă. Ştiu că este cel mai avansat dispozitiv de îndepărtare a părului, iar dacă înainte aceste rezultate le obţineau doar dacă te duceai la medic, să ştii că acasă la tine poţi avea tot ceea ce îţi doreşti. Pentru că nu uita, suntem în 2014 şi nu cred că ţi-ar dori să intri în 2015 păroasă. Fă bine şi epilează-te!

Dacă te va interesa vreodată corpul tău, înainte de hainele scumpe şi de bijuteriile costisitoare, te rog să-ţi faci o analiză şi să vezi cât de maimuţă eşti. O femeie care se respectă, care se îngrijeşte şi se mândreşte cu corpul ei este epilată. Un sfat: Gândeşte-te cât de plăcut e să te trezeşti în fiecare zi frumoasă, cu un corp epilat 100%, cu picioare fine, epilate, elegante care să te facă să te simţi ca şi cum ai fi o prinţesă. Fii prinţesă epilată. Nu mai aştepta şi nu-ţi lăsa corpul să se umple de mărar. Ar fi păcat de el.

epilare-definitva

Ador epilatul definitiv. Dacă ai dispozitivul necesar totul devine mai uşor. Încearcă şi tu. Îţi promit că nu vei fi dezamăgită! În viaţă tot ceea ce te face fericit, merită să încerci. Pe mine m-a făcut fericită acest epilator. Când mă gândesc doar cât de multe am pătimit cu epilatul ani la rând, îmi vine să-mi dau două palme. Mi-e teamă să-mi aduc aminte. Dar nu mai contează. Sunt conştientă că eram plină de păr, că n-aveam nici pic de feminitate iar atunci când punea mâna un băieţel pe mine, îl vedeam cum îi devine pielea de gâină. Urât! Aceea nu era feminitate.

Feminitate am acum. Epilarea definitivă mi-a oferit-o şi sunt mândră de ea. Succes fetelor şi nu lăsaţi mărarul să vă doboare. Doborâţi-l voi pe el! Nu merită să stea pe corpul vostru. Un corp întreţinut va avea nevoie de o epilare definitivă, vei vedea atunci cât de mândră vei fi de tine.

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2014, proba cu numărul #4.

6985 Total Views 1 Views Today

Comments

comments

Author: Aniela Deby

2 comments

Lasa un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.